Se afișează postările cu eticheta bucuresti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bucuresti. Afișați toate postările

19 octombrie 2013

Din capitolul "Asa nu...", la propria nunta

Booonn... am primit (finally) pozele si filmarile de la nunta. Cum care nunta? Aia din iulie… materialele “bonus” ajung cu intarziere, ca nah… si trenul mai deraiaza, nu?
Ce pot sa va spun? Ne-am uitat prin poze si la video... Multumim pentru video, jos palaria in fata cui l-a facut. Frumos lucrat.
In schimb la poze... stupoare. Le-am primit acum doua luni, am ales ce ne-a placut si le-am dat inapoi “la editat”. Cand am anuntat atunci agentia ca sunt dezamagita de calitatea lor si ca fotograful nu a stiut sa faca poze (ne-a scos cu transpiratia pe fata, blitz la +35 de grade, etc, etc), mi s-a spus ca alea sunt pozele in format brut si ca dupa ce le alegem si dam lista finala cu ce ne place, acestea din urma or sa fie editate.
Asta seara observ dezamagita ca de atunci, in doua luni, agentia nu a facut decat sa ia pozele si sa le scrie pe un DVD... Urat din partea lor, desi stiu ca nu le pasa de reclamatiile de genul asta. Au prea multi clienti si sunt prea ocupati ca sa mai faca si treaba de calitate. Odata incasat $$$... ce mai conteaza? Insa, din pacate, acesti oameni si-au bagat piciorul in singurele amintiri care raman de la o nunta. Pozele alea frumoase la care visam cu totii atunci cand incheiem un contract si, la urma-urmei, care ni se promit cu inflacarare… Nu o sa uit niciodata cum “o sa va trimitem cea mai buna echipa” s-a transformat in crizele cameramanului la salon, in fata tuturor si in “fa-mi si mie o poza” repetata toata noaptea fotografului… Mnah…
Dupa 2 luni de asteptari si zeci de telefoane si mesaje, cu dezamagire in suflet va dau un singur sfat: daca tot va trimiteti fotografii (ne)profesionisti sa faca poze cu telefoanele la nunti, macar cumparati-le niste telefoane cu camere mai mari de 5 megapixeli si invatati-i sa le foloseasca...

Recomandare pentru viitoarele cupluri? De evitat agentiile NUNTI DE VIS si ROZIN.D Photography! (RozinD este agentia care s-a ocupat de nunta cumnatei mele si care a facut ceva asemanator: poze de o calitate indoielnica si materiale predate dupa aprox. 3 luni de la nunta, cu telefoane peste telefoane in prealabil si cu deja celebra replica “vineri sunt gata” – replica (,) care am vazut ca a prins extrem de bine radacini si in echipa celor de la NUNTI DE VIS.
Si stiti vorba aia: cine face ca mine… ca mine sa pateasca! Dati avansul agentiilor cand semnati contractul si restul de bani cand isi termina treaba – adica atunci cand va dau materialele! Nu dupa nunta ca altfel o luati in mana (scuzati exprimarea).

23 mai 2012

La Gondola

Desi au o amplasare spectaculoasa, chiar pe malul lacului Herastrau, La Gondola duce lipsa de un salon care sa corespunda asteptarilor, dar si de angajati profesionisti. Insa nu si de preturi piperate.
Salonul micut, amenajat pentru un botez, parea neaincapator chiar si pentru cele cateva mese amplasate. Terasa este totusi speciala. Arata superb. Am intrebat cat costa organizarea cununiei religioase pe ponton: 1500 euro fara preot. Permiteti sa fac o mica paranteza: enorm de mult. Un prieten a facut anul trecut pe malul lacului Straulesti si l-a costat 1500 lei cu totul inclus (si preot). Deci diferenta este sesizabila.
Desi intalnirea era stabilita de cateva zile, doamna care se ocupa cu organizarea evenimentelor nu a putut sa ne puna la dispozitie mai nimic. A ramas ca ne trimite toate informatiile pe mail. Destul de neprofesionist. Eram acolo sa discutam, sa stabilim, nu sa dam o adresa de mail...
Long story short: meniul final se alcatuieste din meniuri separate (mancare+bautura+tort+aranjamente etc), cel mai ieftin trecand frumusel de 100 euro de caciula.
 Ce sa va mai zic? Avansul este de 30% din valoarea contractului, iar taxa de servire este de 10%.
Ca idee, meniul basic pentru mancare este undeva in jur de 48 euro, cel pentru bauturi aprox. 15 euro.
Cu ce mai costa tortul, amenajatul salii...
Spor cui ii alege!

22 mai 2012

Jubile Ballroom

Jubile Ballroom este amplasat in Sos. Pipera, intr-o zona in care ballroomurile sunt la ele acasa. Am sunat pentru o intalnire, iar domnul de la capatul celalalt s-a dovedit a fi o persoana saritoare si bine-voitoare. Am ajuns acolo la ora stabilita, am vazut cele doua sali pe care le au si am purces la discutii.
Unul din saloane, Le Reve, arata incredibil! Intrarea mare, spatioasa, culorile calde, vii, mesele frumos aranjate, curat. O combinatie reusita de verde cu crem. Ce sa mai! Mi-a placut teribil. Am gasit totusi un mic minus: numarul minim de invitati este de 110... iar salonul respectiv mi se pare cam mic pentru atatia oameni (mai ales ca e nunta si trebuie sa mai ramana loc si pentru trecerea ospatarilor si pentru dans)...
Celalalt salon, L'Amour, este la fel de frumos, doar ca ceva mai mare. Si acesta era aranjat frumos, cu rosu si crem, doar intrarea este ceva mai mica decat la primul, dar... mai conteaza? Oricum nu stai in hol...
Partile lor bune sunt urmatoarele: nu cer taxa pentru sala sau pentru servire, iti pot include aranjamentele florale (au unele micute, standard), includ bautura, avansul pana la data nuntii este acceptabil, tortul este inclus in meniu in limita a 10 kg.
Ce nu e foarte ok este pretul meniului. Noi am reusit sa il aducem in jur de 83 euro cu tort, bauturi, mancare si aranjamentele florale standard.

Cafeneaua Actorilor de Vara

Cafeneaua Actorilor de Vara din parcul Tineretului a fost primul local vizitat. Si pentru ca era aproape de casa si pentru ca meniurile afisate pe site-ul lor mi s-au parut acceptabile. Initial am vorbit la telefon cu o domnisoara ce parea ca stie ce are de facut si care mi-a spus "ma gasiti aici pana la ora 22:00"; asa ca ne-am dus. Domnisoara nu mai era (desi era ora 20:00), insa ne-a luat in primire un domn. Spre deosebire de prima persoana, acesta nu prea stia pe ce lume se afla.
Lasand la o parte lipsa de informare de care a dat dansul dovada, voi vorbi despre local si servicii (ce a stiut sa ne spuna).
Amplasarea cafenelei este uimitoare. Pe marginea lacului Tineretului. Terasa este impresionanta, insa salonul de evenimente nu m-a multumit. Mi s-a parut mic si inghesuit. Mese pe stanga si pe dreapta, spatiu de dans lipsa... cam ciudatel. Bine... dupa asta am vazut altele si mai ciudate :))
Este musai de mentionat ca meniurile de pe site sunt asa cum sunt. Adica nu includ absolt nimic: aranjamente brocard pentru mese si scaune (dar au ei pe cineva la care te pot trimite pentru colaborare), aranjamente florale (dar aceeasi situatie de mai sus - au pe cineva cu care sa colaborezi), tortul miresei. Le mentionez pe acestea pentru ca am gasit suficient de multe localuri care includ serviciile astea in meniuri.
Din cauza cetii in care ma aflu in momentul asta, planuiesc sa mai dau un telefon si sa fac pe naiba in patru sa ma intalnesc cu domnisoara cu care am vorbit prima data... nu pot sa zic nici ca e un local bun, nici ca nu e bun pentru simplul motiv ca informatiile primite au fost incomplete si la fiecare intrebare adresata am primit un raspuns care incepea cu "nu stiu ce sa va spun, nu cred, mai bine vorbiti cu colega"...
Un minus destul de maricel si de luat in calcul ar fi acela ca pe parcursul evenimentului terasa de langa sala de nunti ramane deschisa clientilor. Mi se pare cam aiurea...
Voi mai merge o data pentru ca imi trece prin minte posibilitatea amenajarii nuntii pe terasa deschisa :)
Keep in touch

Pasul I - restaurante

Am inceput deja cam de o luna sa cautam un restaurant asa cum ne dorim. Am sunat, am programat, am vorbit, am vazut.
Ce pot sa zic? Bucurestiul e plin de oferte, insa preturile sunt destul de piperate. Bineinteles ca difera si sunt strans legate de serviciile incluse, insa sar bine de 350 lei (suma maxima pe care am planuit-o pentru meniu). Sa nu uitam ca in astia 350 lei trebuie sa fie inclus meniul restaurantului (mancare cu sau fara bautura), bautura, flori, cameraman, fotograf, dj... etc. O sa va prezint cateva din localurile unde am fost (nu vreau sa o considerati vreun fel de reclama sau anti-reclama), fac asta pur si simplu pentru informare :)